Britanicii de la Aston Martin au publicat fotografiile și informațiile oficiale referitoare la noul concept DBR22. Este vorba despre un roadster cu două locuri al cărui design a fost inspirat de modelele de curse produse de constructorul din Gaydon din anii ’50,
Modelul marchează împlinirea a zece ani a diviziei speciale „Q by Aston Martin” de personalizare a modelelor din gamă. Sub capotă, DBR22 are un motor V12 de 715 cai-putere.
Noul concept-car evidențiază expertiza în proiectare a specialiștilor diviziei „Q”. Pentru prima dată în istorie, britanicii au fabricat unele componente, mai ales cele de pe puntea spate, cu ajutorul noii tehnologii de imprimare 3D.
Aston Martin DBR22 a primit o caroserie complet nouă. Aceasta este realizată dintr-un număr redus de panouri și prezintă o serie de elemente aerodinamice. Designul mașinii este inspirat de vechile modele de curse DBR1 și DB3S, care au făcut furori în anii ’50. La partea din față se distinge o nouă grilă uriașă cu inserții din fibră de carbon, în timp ce capota lungă găzduiește o uriașă priză de aer în formă de potcoavă.
Aspectul exterior este completat de un set de jante de 21 de inch cu 14 spițe. Acestea au fost create special pentru acest concept și dispun de un singur butuc de prindere central, la fel ca mașinile de curse. În acest fel, a fost redusă greutatea roadster-ului, fără să fie afectată rigiditatea. La interior, regăsim scaune sport din fibră de carbon și tapițerie din piele.
Conceptul folosește un motor V12 twin-turbo de 5,2 litri, care livrează 715 CP și 753 Nm de cuplu. În aceste condiții, modelul poate să sprinteze de la 0 la 100 de km/h în numai 3,4 secunde și să atingă o viteză de vârf de 319 km/h. Resursele sunt transmise prin intermediul unei cutii de viteze automată cu opt trepte, care oferă clapete la volan pentru schimbarea rapoartelor.
Aston Martin DBR22 va fi prezentat publicului cu ocazia Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Evenimentul va avea loc între 19 și 21 august.